Loading…
For a better experience please change your browser to CHROME, FIREFOX, OPERA or Internet Explorer.
BMW introduce o nouă versiune entry-level pentru electricul i4

BMW introduce o nouă versiune entry-level pentru electricul i4

Producătorul german de automobile de lux BMW continuă să-și extindă portofoliul de modele complet electrice. Oficialii companiei bavareze anunță introducerea în gama electricului i4 a unei noi versiuni entry-level.

Modelul se numește i4 eDrive35 și poate fi deja comandat, însă deocamdată doar pe piața din Canada. Potrivit reprezentanților mărcii, mașina va ajunge treptat și pe alte piețe globale.

Noul BMW i4 eDrive35 oferă 285 CP și o autonomie de 490 km

BMW i4 (11)

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

În acest fel, gama sedanului cu emisii zero i4 numără începând de acum trei versiuni. Noul i4 eDrive35 se alătură, astfel, celor două variante disponibile încă din momentul lansării, și anume i4 eDrive40 și vârful de gamă i4 M50.

Noul i4 eDrive35 a primit un sistem de propulsie cu un singur motor electric. Acesta oferă 285 CP și 400 Nm de cuplu. În aceste condiții, berlna bavareză este capabilă să sprinteze de la 0 la 100 km/h în doar 6 secunde.

Din pachet mai face parte o baterie cu o capacitate de 66 kWh. Aceasta îl ajută pe noul BMW i4 eDrive35 să parcurgă până la 490 de kilometri cu o singură încărcare. Acumulatorul poate fi încărcat la o stație rapidă de 180 kW, iar timpul necesar pentru repriza de încărcare acumulatorul 10%-80% se realizează în 32 de minute. În același timp, pentru o autonomie de până la 160 de kilometri, mașina poate fi reîncărcată, tot la o stație rapidă, în numai 10 minute.

Noul model entry-level vine cu cea mai recentă tehnologie de propulsie „Gen5 eDrive”, care se regăsește și pe i4 și iX. La interior, clienții vor beneficia de același display curbat BMW pentru interfața BMW iDrive cu sistem de operare 8 de pe cele două modele.

BMW i4 eDrive35 va intra în producție în luna noiembrie, la uzina din München. Cu noul model, ponderea mașinilor complet electrice ale constructorului german va ajunge la 50% din volumul total de producție în 2023.

Cu i4 eDrive35, portofoliul BMW Group de modele electrice acoperă șase linii de modele cu 10 versiuni de motorizări. Bavarezii și-au propus ca vehiculele cu emisii zero să reprezinte 50% din vânzările lor globale până în 2030.

Sursa: BMW

Read More

leave your comment


Your email address will not be published.