Loading…
For a better experience please change your browser to CHROME, FIREFOX, OPERA or Internet Explorer.
BMW și Toyota vor produce modele electrice echipate cu sisteme de propulsie cu hidrogen

BMW și Toyota vor produce modele electrice echipate cu sisteme de propulsie cu hidrogen

Acacia wood

A trecut mai bine de un deceniu de când marii producători de automobile BMW și Toyota au semnat un parteneriat reciproc avantajos. Cele două companii au dezvoltat împreună două mașini sport, Z4 și GR Supra, care au fost lansate în 2019.

Acum, un reprezentant al companiei bavareze a anunțat că acest parteneriat a fost extins și acum include o nouă componentă esențială.

Concret, cei doi constructori vor dezvolta împreună mașini electrice care vor folosi sisteme de propulsie pe bază de hidrogen. Primul dintre acestea ar urma să-și facă debutul pe piață în 2025. Cel mai probabil, ținând cont de popularitatea segmentului, viitorul model va fi un SUV.

Acacia wood Primul model BMW/Toyota pe hidrogen va fi lansat în 2025

acacia wood

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Un oficial BMW a vorbit recent despre planurile de viitor ale mărcii germane în ceea ce privește electromobilitatea. Astfel, până în 2025, marca germană va dezvolta și va lansa în producția de serie, cu ajutorul Toyota, vehicule electrice alimentate cu hidrogen. Acestea vor fi produse într-un număr cât mai mare de unități.

Cel care a divulgat informația este Pieter Nota, directorul departamentului de vânzări BMW. „Lucrăm cu Toyota la diverse proiecte. Credem în importanța diferitelor tehnologii – vehicule electrice cu baterie sau alimentate cu hidrogen, dar și motoare termice eficiente – deoarece nu vrem să punem toate investițiile noastre într-un singur domeniu”, a declarat Nota într-un interviu acordat publicației Nikkei Asia.

Deocamdată nu au fost dezvăluite informații referitoare la modelele care vor folosi acest sistem de propulsie. Anul trecut, BMW a prezentat conceptul iX5 Hydrogen, care funcționa pe bază de pile de combustie pe bază de hidrogen. Acesta ar urma să fie lansat într-o producție de serie limitată în acest an. De partea cealaltă, din oferta Toyota face parte și modelul Mirai, care este dotat cu același sistem de propulsie.

Toyota are o istorie lungă în dezvoltarea celulelor de combustibil cu hidrogen. Niponii au introdus această tehnologie în 1992, iar primul model de serie care folosește această tehnologie a fost Mirai, în 2015. De aceea, pentru a-și îndeplini obiectivele, cei de la BMW au nevoie de expertiza Toyota.

BMW accelerează tranziția către vehicule electrice. Producătorul bavarez și-a propus ca, până în 2030, 50% din vânzările la nivel de grup, inclusiv mărcile MINI și Rolls-Royce, să fie electrice.

Sursa: Motor1

Read More

leave your comment


Your email address will not be published.