Loading…
For a better experience please change your browser to CHROME, FIREFOX, OPERA or Internet Explorer.
Dacia a început testele cu Jogger 1.6 E-Tech, primul model hibrid din istoria mărcii de la Mioveni

Dacia a început testele cu Jogger 1.6 E-Tech, primul model hibrid din istoria mărcii de la Mioveni

În toamna lui 2021, producătorul român de automobile Dacia dezvăluia noul model de familie Jogger, care poate găzdui până la 7 pasageri. Acesta va primi anul viitor o versiune echipată cu sistem de propulsie hibrid E-Tech, preluat de la modelele Megane și Captur.

Astfel, Jogger va deveni primul automobil produs la Mioveni echipat cu o motorizare hibridă. Noua versiune va fi prezentată publicului în luna octombrie, cu ocazia Salonului Auto de la Paris.

Jogger 1.6 E-Tech va fi primul model hibrid din istoria Dacia

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Noua Dacia Jogger este un model de familie polivalent. Are o lungimea specifică unui break, este spațios ca un monovolum și are aspect de SUV. Mașina este construită pe arhitectura CMF-B a Grupului Renault. Modelul autohton are o lungime de 4,55 metri, o lățime de 1,8 metri și o înălțime de 1,6 metri. Ampatamentul măsoară 2,9 metri, în timp ce garda la sol este de 20 de centimetri.

În momentul de față, Jogger este disponibil în două versiuni de motorizare. Este vorba despre o unitate pe benzină 1.0 TCe 110 și una 1.0 ECO-G 100 cu alimentare mixtă benzină și GPL.

Începând cu anul viitor, oferta va include, în premieră pentru un model Dacia, și o versiune cu sistem de propulsie hibridă. Aceasta va fi prezentată publicului în cadrul Salonului Auto de la Paris, care va avea loc în a doua jumătate a lunii octombrie.

Sistemul de propulsie E-Tech se bazează pe motorul pe benzină de 1,6 litri și este dezvoltat de Alianța Renault-Nissan-Mitsubishi. Unitatea va lucra în combinație cu două motoare electrice, dintre care unul cu rol de starter-generator.

Puterea maximă livrată va fi de 140 CP. Din ansamblu va mai face parte o baterie Litiu-Ion de 1,2 kWh și o transmisie multimodală fără ambreiaj, care va face conexiunile necesare între motoare.

Jogger va fi cel mai accesibil model hibrid cu 7 locuri

Cu noua motorizare hibridă, până la 80% din timpul de condus în oraș se va putea face în regim complet electric. În același timp, sistemul de propulsie va reduce consumul cu până la 40%.

De câteva zile, Dacia și-a mutat „sediul” în sudul Spaniei. La 24 de ore după ce au surprins în teste un prototip al viitorului Duster Mk3, ziariștii de la Motor.es au surprins și un Jogger în timpul testelor de vară.

Potrivit sursei citate, modelul necamuflat prezintă în partea din stânga-jos a hayon-ului inscripția „Jogger HYBRID”. Aceasta certifică faptul că este vorba despre viitoarea versiune electrificată a modelului românesc.

Din punct de vedere estetic, nu ar trebui să ne așteptăm la mai multe noutăți. Totuși, nu este exclus ca Dacia să introducă noi culori pentru caroserie și jante cu design modificat care să fie asociate doar cu Jogger Hybrid pentru un plus de personalizare.

Renault mai dispune și de o variantă de motorizare plug-in hybrid, însă aceasta nu va fi oferită și pe Jogger. Cel puțin nu în acest moment. Primul automobil Dacia cu motorizare PHEV va fi cel mai probabil viitorul SUV Bigster.

Debutul comercial a noului Jogger Hybrid va avea loc în cursul anului 2023. În momentul lansării, modelul autohton va deveni cel mai accesibil automobil hibrid cu 7 locuri de pe piață.

Sursa: Motor

Read More

leave your comment


Your email address will not be published.