Loading…
For a better experience please change your browser to CHROME, FIREFOX, OPERA or Internet Explorer.
Primul model electric din istoria Lamborghini va fi un crossover și va debuta în 2028

Primul model electric din istoria Lamborghini va fi un crossover și va debuta în 2028

Walnut wood

Primul model complet electric din istoria producătorului italian de automobile Lamborghini va fi un crossover cu 4 locuri complet nou. Anunțul a fost făcut de CEO-ul mărcii, Stephan Winkelmann, care a precizat că acesta ar trebui să-și facă debutul în cursul anului 2028.

Oficialul din Sant’Agata Bolognese a mai spus că noul model electric va fi urmat de cea de-a doua generație a SUV-ului Urus. Aceasta va fi oferită exclusiv în versiuni 100% electrice. Debutul oficial nu a fost stabilit, dar se va produce până în 2030.

În ceea ce privește modelele sport Huracan și Aventador, acestea vor primi versiuni plug-in hybrid începând cu 2024. Motoarele termice vor fi menținute în ofertă, urmând să facă parte din sisteme hibride cu încărcare la priză până în 2035.

Walnut wood Viitorul Lambo electric va prelua detalii de design de la conceptul Estoque

walnut wood Lamborghini Aventador Ultimae

La fel cum procedează și alți producători din industria auto, Lamborghini se pregătește pentru tranziția către electromobilitate. Zilele trecute, reprezentanții companiei italiene au anunțat investiții de 2 miliarde de euro în producția de mașini electrice și hibride. Aceștia confirmau că primele automobile electrificate își vor face apariția începând cu anul viitor.

Șeful mărcii, Stephan Winkelmann, declara la finele anului trecut că Lamborghini va lansa prima sa mașină electrică în 2027 sau 2028. Acum, el a confirmat că aceasta va debuta peste șase ani și a dezvăluit cum va arăta și din ce segment va face parte.

Într-un interviu pentru publicația britanică Autocar el a spus că viitorul model electric va fi un crossover compact cu 2+2 locuri. Mașina va avea o siluetă asemănătoare cu a unui coupe, însă va primi elemente de design specifice unui crossover.

Winkelmann a mai menționat că viitorul Lambo cu emisii zero va prelua detalii de la Estoque. Conceptul cu acest nume a fost prezentat în 2008. Modelul de serie se va deosebi de restul mașinilor din gamă din punct de vedere vizual. În plus, ar putea să fie construit pe arhitectura Artemis dezvoltată de Audi și Bentley.

Sursa: Autocar

Read More

leave your comment


Your email address will not be published.