Loading…
For a better experience please change your browser to CHROME, FIREFOX, OPERA or Internet Explorer.
Volkswagen a publicat prima fotografie cu interiorul viitoarei generații Amarok (cu video)

Volkswagen a publicat prima fotografie cu interiorul viitoarei generații Amarok (cu video)

Divizia Vehicule Comerciale din cadrul Volkswagen a dat publicității o nouă imagine-teaser cu viitoarea generație Amarok. De această dată, producătorul german de automobile ne dezvăluie interiorul noii generații a popularului pick-up.

Noul Volkswagen Amarok va oferi același sistem multimedia ca Ford Ranger

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Unul dintre cele mai așteptate modele din 2022 este noul Volkswagen Amarok. Cea de-a doua iterație este dezvoltată pe aceeași platformă utilizată și de noul Ford Ranger. Constructorul din Wolfsburg continuă campania de promovare a camionetei sale. Cu mai puțin de o lună înainte de premiera mondială, oficialii din Wolfsburg ne oferă o primă fotografie cu cabina viitorului lor model.

Aceasta ne dezvăluie acum ecranul noului sistem de infotainment. Acesta este identic cu cel de pe noul Ranger, model lansat anul trecut în noiembrie. În funcție de versiunea de echipare, display-ul va avea 10 inch sau 12 inch și acoperă cea mai mare parte a consolei centrale, întocmai ca la „fratele” american.

Potrivit informațiilor publicate de VW, display-ul central de tip tabletă integrează mai multe funcții de conectivitate și un design premium. De asemenea, acesta mai oferă, între altele, comenzile pentru sistemul de climatizare, funcția de încălzire a scaunelor frontale și setările mașinii. Ecranul tactil în stil portret de pe noul Amarok este amplasat între gurile de ventilație. Acestea par a avea un aspect ușor diferit față de cele de pe Ford Ranger, având o formă mai unghiulară.

Butoanele fizice pentru comenzile rapide de sub sistemul de infotainment sunt unice pentru Amarok, amintind de cele ale unei aeronave. Acest teaser ne dezvăluie și volanul de pe noul pick-up, care oferă butoane integrate și o emblemă iluminată. Precizăm că nu este prima dată când putem vedea tabloul de bord de pe Amarok, VW publicând primele schițe de design în decembrie 2021.

Cinci motorizări și cinci niveluri de echipare

Reprezentanții Volkswagen au confirmat că Amarok va fi echipat cu un grup de instrumente digital și cu tehnologie LED IQ.Light Matrix. Camioneta din Wolfsburg va dispune de peste 30 de sisteme de asistență, scaune reglabile electric pe 10 direcții și un sistem audio premium.

În funcție de piața de desfacere, noul Amarok va oferi până la cinci motorizări, patru diesel și una alimentată cu benzină. În plus, clienții vor avea la dispoziție atât versiuni cu tracțiune pe puntea spate, cât și versiuni cu tracțiune integrală. În sfârșit, vor exista cinci niveluri de echipare: Amarok, Life, Style , PanAmericana și Aventura.

Sursa: Carscoops

Read More

leave your comment


Your email address will not be published.